Suferim enorm la capitolul inteligenţă fotbalistică. Această problemă apare pentru că la nivel de copii şi juniori se lucrează defectuos. La acest nivel antrenamentul este greşit, antrenorii spun jucătorilor ce să facă și cum să o facă în orice moment. Acest fenomen este cunoscut sub numele de “Joysticking”.
Ce este joystick-ul?
Joysticking-ul este atunci când antrenorii încearcă să joace în locul elevilor, dictând de pe margine ce decizii trebuie să ia aceştia: “Pasează la David!”, “Intră în centru Dragoş!”, “Strânge, dublează!”, etc. Acestea sunt tipuri de instrucțiuni pe care le auzi de la un antrenor de tip joystick.
Joysticking-ul este un produs secundar al dorinţei de a câştiga meciul si a devenit extrem de răspândit în fotbalul de copii si juniori. Trăim într-o lume a fotbalului în care rezultatul meciului e tot ce contează. Părinții și antrenorii au aşteptări de la copii să câştige fiecare meci în care sunt implicaţi. În fotbalul juvenil acest lucru duce la rezultate dezastruoase asupra copiilor pe termen lung.
Copiii se întorc spre antrenorii lor pentru a primii informaţii cu privire la ceea ce trebuie să facă pe teren, în loc să folosească propriul creier sau să se ajute de colegii de echipă. Sporturile de echipă necesită luarea rapidă a deciziilor. Singura modalitate de a-și îmbunătăți abilitățile de luare a deciziilor este de a practica luarea deciziilor sub presiune. Când nu este antrenat lucrul acesta, copiii se transformă în jucători robot, necreativi care nu pot lua decizii pe cont propriu.
La fotbal pe play-station tu eşti cel care ia deciziile pentru fiecare jucător în parte şi tu eşti cel care dă comenzile jucătorilor cu ajutorul joistick-ului.
Dezvoltarea individuală a jucătorului
Atât părinţii cât şi antrenorii obişnuiesc să dea constant indicaţii de pe margine şi să spună jucătorilor ceea ce trebuie să facă. Chiar dacă scorul va fi favorabil la final, au câştigat ei într-adevăr jocul?! Sau antrenorul este cel care a câştigat? De prea multe ori, antrenorii sunt judecați de părinți pe baza jocurilor câștigate sau pierdute. Cuvântul cheie pe care ar trebui să şi-l însuşească orice antrenor de copii şi junior este “dezvoltarea individuală a jucătorului”. Câţi antrenori pot defini această frază?! Dezvoltarea adevărată nu se întâmplă peste noapte și spunând în mod constant copiilor ce trebuie să facă este pur și simplu un eșec ruşinos. Joysticking-ul poate aduce multe meciuri câştigate într-un timp scurt, dar copiii instruiţi în felul acesta vor avea mari probleme atunci când vor întâlni ca adversari jucători creativi şi cu capacitate de a lua decizii rapid.
Copiii au nevoie de libertatea de a juca, de a-și dezvolta personalitatea în fotbal și de a învăța să iubească jocul. Acest lucru le va permite să rezolve problemele și să dezvolte o gândire fotbalistică pentru succesul viitor.
Fotbalul este un sport care necesită viziune și capacitatea de a citi jocul.
Jucătorii trebuie să experimenteze și să-și dea seama ce funcţionează și ce nu funcționează. Trebuie să le dăm posibilitatea să facă greșeli pe cont propriu. Aceasta este soluţia pentru dezvoltarea optimă a copiilor.
Atunci când cineva greşeşte şi se primeşte un gol, antrenorii simt că trebuie să preia comanda. În loc să creeze un moment de învățare în care jucătorului să i se permită să facă o greșeală și să învețe din ea, această oportunitate de aur este extrem de evitată. Antrenorul intervine şi “salvează” meciul, jocul este câştigat, părinţii sunt bucuroşi, dar copiii au învăţat ceva benefic din asta? Sincer, foarte puțin.
Părinţii apreciază antrenorii de tip joystick pentru că şi lor le place să câştige mai presus de toate. Ei îşi duc copiii la cluburi care câştigă meciurile la scor şi care se mai şi laudă cu lucrul acesta. Tuturor ne plac victoriile, dar cine câştigă de fapt din această situaţie? În niciun caz copiii.
Deciziile trebuie să aparţină jucătorilor, nu antrenorilor sau părinţilor.
Cred că antrenorii de copii si juniori ar trebui să-şi schimbe mentalitatea şi în loc să le spună jucătorilor ce să facă, să îi lase să aibă iniţiativă şi să observe ce fac bine şi ce fac greşit. Folosirea întrebărilor îi poate ajuta pe antrenori să-şi cunoască mai bine jucătorii şi să înteleagă cum gândesc ei. “Cui ai încercat să pasezi?”, “Ce ai încercat să faci?”, “Era mai bine să şutezi cu piciorul stâng din poziţia aceea? “
Acest lucru nu înseamnă că antrenorii ar trebui să fie uşă de biserică pe margine. Dar ce tip de indicii sunt cele mai utile pentru dezvoltare? Antrenorul vede mult mai bine jocul de pe margine, iar jucătorii nu văd jocul din aceeaşi perspectivă ca antrenorul. Folosirea indicaţiilor sau a termenilor care iau în considerare acest lucru poate contribui la crearea de jucători de fotbal mai inteligenți. „Ridică capul” şi “informează-te” ajută un jucător să ridice privirea şi să poată observa mai bine situaţia din jurul lui pentru a putea lua decizia cea mai bună. Unii pot pasa, alţii pot dribla, dar în felul acesta învaţă să aleagă singuri soluţia. Decizia va fi diferită de la jucător la jucător și este esențial ca antrenorul să poată înțelege modul în care gandirea unui jucător poate afecta propriile decizii.
Dacă jucătorii se uită doar la propriile picioare, soluţiile lor potențiale sunt într-adevăr destul de limitate, deoarece nu știu unde sunt ei pozitionaţi pe teren și unde sunt poziţionaţi colegii și adversarii lor. Dar o indicatie de genul: “ridică capul” încurajează jucătorul să facă o alegere, dezvăluindu-i opțiunile pe care le are la dispoziție. Aceasta va încuraja jucătorul să facă o alegere și, deseori, această alegere va veni din propria lui competență. Unii pot pasa, unii pot dribla, dar ei au invăţat să aleagă singuri soluţia. Decizia va fi diferită de la jucător la jucător și este esențial ca antrenorul să poată înțelege modul în care abilităţile unui jucător pot afecta propriile decizii.
Acesta este modul în care Europa continuă să producă cei mai buni jucători din lume. Problema este că totul are nevoie de timp. Părinții trebuie să fie mai răbdători. Antrenorii trebuie să demonstreze că sunt pedagogi, iar predarea necesită timp. Elevii nu primesc să facă o analiză literară la prima oră de literatură, așa cum nu pot deveni mari jucători de fotbal de la primul antrenament, nu-i aşa?
Antrenorii trebuie să aprecieze şi să încurajeze alegerile bune. Şi mai important, ei trebuie să ştie să facă diferenţa dintre o alegere bună şi una rea. Am auzit mulţi antrenori care cereau jucătorilor să şuteze atunci când jucătorii nu aveau culoar de şut, sau să paseze mingea atunci când situaţia nu o cerea.
În concluzie, copilul tău trebuie să înveţe să ia propriile decizii și aceste decizii sunt esențiale pentru dezvoltarea lui, atât în plan sportiv, cât și în viață.